„MISIUNEA I.M HR CA ORGANIZAȚIE DE RECRUTARE ȘI RESURSE UMANE ESTE ACEEA DE A POTRIVI CEI MAI BUNI CANDIDAȚI CU ROLURILE CELE MAI INTERESANTE, ÎN CADRUL UNOR COMPANII EXTRAORDINARE, DEZVOLTÂND, ÎN ACELAȘI TIMP, COMPETENȚELE PERSOANELOR PENTRU A OFERI VALOARE ADĂUGATĂ COMPANIILOR LOR”

Ce Puteți Aștepta De La I.M Hr

Ne preocupă interesul dumneavoastră pentru selectarea și angajarea viitorului personal sau pentru rolul dumneavoastră profesional în viitor, astfel încât să nu vă preocupe performanța redusă sau nepotrivirea cu o noua cultura organizațională. Un element esențial care ne distinge de concurență este faptul că echipa noastră este formata din psihologi sau sociologi specialiști în HR. Suntem convinși că prin aplicarea celor mai bune metode si tehnici, și datorită expertizei noastre în ceea ce privește oamenii, putem identifica și recomanda numai persoanele cele mai potrivite pentru organizațiile cu care încheiem parteneriate.  Singurul lucru care vă rămâne dumneavoastră de făcut este să aplicați sau să primiți procesul de inductie legat de acest rol.

Suntem încântați să vă vedem râzând, să vedem că vă place să lucrați într-o atmosferă primitoare, înconjurați de oameni ca dumneavoastră, care îmbrățișează noi provocări și roluri. Ne place foarte mult să primim feedback din partea dumneavoastră în ceea ce privește munca grozavă pe care am efectuat-o. Pentru că NE PASĂ DE DUMNEAVOASTRĂ!

Companii! Faceți o programare pentru o consultație gratuită

Uneori este pur și simplu mai ușor să vorbiți cu cineva față în față sau la telefon, să vă folosiți de opțiunile pe care le aveți. Dacă aveți nevoie de o consultație pentru a vă explica nevoile afacerilor dumneavoastră și pentru a înțelege toate modurile în care serviciile noastre pot fi utile pentru compania dumneavoastră, suntem oricând gata să răspundem dorințelor dumneavoastră. Ne-ar face mare plăcere să ne întâlnim și să vedem cum putem să fim un real sprijin pentru afacerea dumneavoastră.

Aplicați pentru jobul dumneavoastră de vis

Cel mai bun sfat pe care îl oferim candidaților este: “Nu așteptați, acționați chiar azi.” Ieșiți pe piață cautati roluri interesante și îndepliniți-vă visele. Aspectul cel mai favorabil este că nu sunteți singur. Suntem aici să vă ajutăm și să vă ghidăm pentru a găsi cea mai bună variantă. Nu uitați, trebuie să găsiți o companie care vi se potrivește și viceversa.

De ce să alegeți I.M HR pentru nevoile dumneavoastră

Fie că ne referim la selecție și recrutare, fie la căutarea de specialiști de top sau de personal de conducere, evaluarea persoanelor sau orice alte servicii pe care le oferim în domeniul HR, fiecare aspect al fiecărui proiect este important și drag nouă. Ne place să lucrăm cu dumneavoastră și considerăm fiecare proiect în care ne implicăm drept un nou început pentru noi, și ne dăm toată silința să vă satisfacem dorințele.

Ne concentrăm asupra oamenilor

Da, prin definiție resursele umane se referă la oameni. Ceea ce ne diferențiază este că ducem aceste preocupări la nivelul superior și ne concentrăm pe latura umană a HR.

Aplicăm o abordare psihologică pentru a aduce persoanele potrivite pe rolurile adecvate lor. Realizăm o integrare optimă pe termen lung pentru fiecare și în final asigurăm rezultate mult mai bune pentru companie.

}

Respectarea termenelor

Știm bine că timpul dumneavoastră este elementul esențial. De aceea nu vom întârzia și nu vom precupeți niciun efort în procesul pe care îl realizăm, pentru a ne asigura că vom furniza rezultatele conform standardelor cât de repede posibil.

Servicii de consultanță

Dumneavoastră sunteți cel mai important pentru noi! Deci, va trebui mai întâi să identificăm nevoile, preocupările și dorințele dumneavoastră și să planificăm în funcție de acestea, să fim flexibili cu bugetul dumneavoastră și să acționăm în direcția îndeplinirii așteptărilor dumneavoastră. Nu privim niciodată lucrurile în alb și negru. Structura noastră mentală ne face să îndrăgim zilele de luni și să vedem totul în culori vesele.

ACURATEȚE

Suntem perfecționiști prin natură. Deci veți primi mereu răspunsuri informate la întrebări, adecvate profilului aplicanților, o listă aprofundată cu competențele personale și profilul aplicantului, un raport complet și o actualizare regulată a progreselor realizate.

ESENȚA I.M HR

BAZA DE CUNOȘTINȚE

Personalul nostru se pregătește mereu în ceea ce privește cele mai noi tehnologii și aplică cele mai recente tactici de interviu și evaluare pentru ca dumneavoastră să beneficiați de tot ce este nou pe piață. De asemenea, în contextul legislației muncii în continuă schimbare, ne ținem mereu la curent cu modificările care v-ar putea interesa și vă informăm în consecință.

DESCHIZĂTORI DE DRUM ÎN BRANȘĂ

Ne străduim să fim cei mai buni în ceea ce facem, să furnizăm angajați grozavi companiilor care îi merită, de aceea inovăm tot timpul procesele noastre pentru a ține pasul cu mediul de afaceri dinamic în permanentă schimbare, fie prin interviuri neconvenționale pentru a evalua și a prezenta companiei o perspectivă holistică asupra candidatului, fie pentru a ameliora performanța de afaceri prin programe HR mai bune.

PSIHOLOGII DIN CADRUL PERSONALULUI NOSTRU

Ne mândrim că angajăm psihologi eminenți pentru procesul de selecție și recrutare, astfel încât să puteți beneficia de ceea ce au acumulat aceștia și să aplicați ceea ce ei studiază cu maximă pasiune.

IDENTIFICAREA PROBLEMELOR HR ȘI GĂSIREA SOLUȚIILOR

Ne dăm seama cât de greu poate fi pentru dumneavoastră să navigați prin “ape necunoscute”, și de aceea noi evaluăm în primul rând nevoile de Resurse Umane din afacerile dumneavoastră, vă prezentăm soluțiile noastre și apoi le punem în aplicare.

  • Identificare – Rezolvare

Ce Oferim

Oferim o gamă largă de servicii care sunt îndreptate către obiective specifice. Dați clic pe fiecare element pentru a afla exact ce beneficii puteți obține din fiecare opțiune personalizată.

TESTIMONIALE

Puteți vedea aici ceea ce spun despre noi clienții noștri, mai degrabă partenerii noștri, așa cum preferăm să-i considerăm. Afacerea noastră se concentrează asupra dumneavoastră și asupra persoanelor cu care lucrați. Succesul nostru se bazează pe succesul dumneavoastră. Acționăm fără întrerupere pentru a dezvolta și menține relația pe care o avem cu dumneavoastră și echipele dumneavoastră.

SUPER INSPIRAȚIONALĂ

„În momentul în care am întâlnit-o pe Ioana am simțit energia sa pozitivă și entuziasmul său. Era extrem de încântată și pasionată de munca ei.”

ELEMENTUL CARE LIPSEA

„Relocarea în România a fost dificilă pentru mine. Nu cunoșteam multe persoane și tentativa de a găsi un job când nici măcar nu vorbești limba poate fi cu adevărat dificilă.”

“PANOUL DE ONOARE” CU CANDIDAȚII NOȘTRI

PĂSTRAȚI-VĂ RESURSELE MENTALE ȘI PRIVIȚI ACEȘTI CANDIDAȚI

Fiecare persoană de pe acest „Panou” a fost verificată și evaluată în prealabil de către noi. Sunt pregătiți și gata de angajare. Fiecare de pe acest Panou merită să fie luat în considerare. Și prin aceasta facem o mare economie de timp și efort.

BRIGHT UP YOUR EMPLOYER BRAND IMAGE, PLEASE!!

Sunt multe, ​prea ​multe motive pentru care incurajez companiile cu care colaborez sa ​investeasca​ ​imaginea lor digitala sau​ Employer Brand​ing​-ul lor. Unii nu stiu cum, altii nu au timp, cert este ca tot mai multe firme vor​ si asta ma bucura​. Insa imi este atat de ciuda atunci cand intru in companii si vad cat de misto este la ei si...

BRIGHT UP YOUR EMPLOYER BRAND IMAGE, PLEASE!!

Sunt multe, ​prea ​multe motive pentru care incurajez companiile cu care colaborez sa ​investeasca​ ​imaginea lor digitala sau​ Employer Brand​ing​-ul lor. Unii nu stiu cum, altii nu au timp, cert este ca tot mai multe firme vor​ si asta ma bucura​. Insa imi este atat de ciuda atunci cand intru in companii si vad cat de misto este la ei si...

Alexandru

ALEXANDRU, 28 ANI Account manager în telecomunicații, experiență vastă în vânzări B2B, făcând legătura dintre cercetare și generare de management și vânzări. Profesionist cu experiență în interacțiunea cu funcții de nivel de top din IT&C și Telecom. În ultimii trei ani a fost implicat în vânzări en gros în telecom, lucrând cu operatori...

Ionut

Ionut, 38 ANI Inginer constructor, foarte motivat să înceapă proiecte de construcții pentru a le finaliza cu succes. În ultimii 16 ani a fost implicat într-o gamă largă de proiecte de construcții exterioare de clădiri și design interior, dovedind o mare capacitate de a gestiona situații dificile în timp ce realizează inspecția zonelor de...

Ionut

Ionut, 38 YEARS OF AGE Construction engineer, highly motivated to start construction projects in order to complete them succesfully. For the past 16 years has been involved in a wide range of projects involving exterior buildings and interior designs, showing great capabilities in managing difficult situations while inspecting the execution...

Alexandru

ALEXANDRU, 28 YEARS OF AGE Account manager telecom, extensive B2B sales background, closing the gap between research to lead generation and sale. Experienced professional in interacting with C-level positions in the IT&C and Telecom. For the past three years has been involved in wholesale telecom trading, working with telecom carriers across...

Profilul companiei noastre

Pune oamenii înapoi în resursele umane

ȘI DACĂ NE CĂUTAȚI, SUNTEM CHIAR AICI

Sau contactați-ne prin pagina noastră de Contact

Vitan Barzesti 7D